Surpriza turneului este campioana mondială

Naţionala de fotbal feminin a Japoniei a câştigat pentru prima dată în istorie Campionatul Mondial de fotbal. Este o premieră şi pentru continentul galben pentru că formaţia niponă este prima echipă asiatică ce se impune într-un turneu mondial de fotbal( masculin sau feminin).

Japonezele şi-au adjudecat finala disputată la Frankfurt contra Statelor Unite ale Americii, trecând la loviturile de departajare cu scorul de 3-1. Partida a început cu trei mari ocazii de gol pentru americance însă nici Abby Wambach nici Alex Morgan nu au reuşit să introducă balonul în plasa porţii nipone. Ȋn minutul 69, atacantul lui Western New York Flash a recepţionat o pasă la limita careului de şaisprezece metri de la una dintre apărătoarele sale în urma unei degajări şi a trimis puternic în stânga portarului. Doar douăsprezece minute s-au bucurat de gol fotbalistele din State căci în minutul 81 Japonia a egalat prin Aya Miyama; nipona a profitat de indecizia apărării americane şi a trimis meciul în prelungiri. Formaţia Statelor Unite a fost pe punctul de a deveni pentru a treia oară campioană mondială atunci când Wambach a reluat cu capul mingea venită din centrare şi a înscris. Era minutul 104 dar treisprezece minute mai târziu, Homare Sawa egala pentru Japonia trimiţând în poartă mincea venită din centrarea de la corner. Loteria loviturilor de la unusprezece metri începea odată cu ratarea lui Shanon Boxx. Carly Lloyd şi Tobin Heath au urmat-o în execuţii. De partea cealaltă, Yuki Nagasato a ratat însă Miyama şi Mizuko Sakaguchi au transformat. Wambach a menţinut aprinse flăcările speranţei în tabăra americană însă Hope Solo nu a putut face nimic la balonul expediat direct în vinclul porţii de Saki Kumagai.

O singură înfrângere, şi aceea în faza grupelor

Debutul în grupa B a fost promiţător; o partidă frumoasă în care Japonia a dominat Noua Zeelandă însă în care s-a impus doar cu 2-1. Yuki Nagasato a deschis scorul însă neozeelandezele nu s-au lăsat impresionate egalând şase minute mai târziu prin Amber Hearn. Miyama a decis scorul partidei când mai erau douăzeci şi două de minute de joc. Ȋn etapa a doua, japonezele s-au jucat cu mexicancele pentru că Sawa a realizat hattrick-ul, iar Shinobou Ohno a înscris al doilea gol din cele patru ale partidei. Urma meciul contra Angliei, meci care avea să decidă ocupanta locului întâi în grupă. Fotbalistele din Marea Britanie Ellen White şi Rachel Yankey au învins Japonia prin cele două goluri marcate. Japonia termina pe locul doi grupa, acumulân şase puncte şi având cu unu mai puţin decât Anglia, ocupanta primului loc.

Locul doi din grupa a doua avea să joace înpotriva dublei campioane mondiale şi ţara gazdă a turneului, Germania. Deşi ocupanta locului întâi din grupa A a dominat partida, meciul a ajuns în prelungiri. Acolo, Japonia a scăpat pe contraatac în minutul 108 şi Karina Maruyama a pus capăt visului german de a reuşi tripla pentru a treia oară consecutiv( de această dată pe teren propriu). După acelaşi script Japonia a disputat semifinala cu Suedia. Josefine Oqvist a deschis scorul în minutul 10. Formaţia nordică a atacat mai mult însă ocaziile clare de gol nu au apărut. Nahomi Kawasumi a egalat, cele două formaţii intrând la egalitate la pauză. Aceiaşi Kawasumi a adus Japonia în avantaj şi Suedia s-a prăbuşit. Fotbalistele conduse din teren de Lotta Schelin s-au sufocat, au pierdut noţiunea timpului şi fizicul le-a cedat. Nu şi niponele, care au mai punctat o dataă prin Homare Sawa.

De la înfrângerea zdrobiroare cu Suedia, la cucerirea titlului suprem

Din anul 1991, Japonia a ratat doar un singur Campionat Mondial. Ȋn 1995, niponele au ajuns până în sferturi. Celelalte participări au fost onorate de japoneze, însă aventurile lor s-au oprit de fiecare dată în faza grupelor. La prima sa participare, Japonia a pierdut cu 0-1 în faţa Braziliei, 0-8 contra Suediei şi 0-3 contra Statelor Unite ale Americii. Doi ani mai târziu, Brazilia era învinsă de nipone însă acestea clacau în faţa Germaniei( 0-1), Suediei( 0-2) şi Statelor Unite( 0-4). Un singur punct au realizat niponele în 1999, egalând Canada la unu. Au mai fost două înfrângeri cu Rusia şi Norvegia( 0-5 respectiv 0-4). Deşi s-au impus cu scorul de 6 0 contra Argentinei în primul meci din grupele Mondialului din 2003, niponele nu au depăşit faza grupelor deoarece au fost învinse de Germania cu 3-0 şi de Anglia cu 3-1. Ediţia Mondialului trecut a adus Japoniei patru puncte în urma egalului cu Anglia şi victoriei cu Argentina. Japonia nu a căştigat niciodată Campionatul Asiei, terminând de patru ori pe poziţia secundă, iar faza sferturilor de finală la Jocurile Olimpice a fost cea mai bună performanţă a niponelor.

Homare Sawa, căpitanul formaţiei japoneze a fost desemnat golgeterul şi jucătorul Turneului. Ceea ce au reuşit niponele la ediţia aceasta a Campionatului Mondial de fotbal a fost o realizare uimitoare ţinând cont de evenimentele petrecute în primăvara acestui an în Japonia. Pot spune că victoria ,,samurailor” este o alinare pe plan sportiv pentru cutremurul şu tsunami-ul care a afectat ţara soarelui răsare.

Foto: www.fifa.com

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.